Ganduri, sentimente, amintiri

Azi am citit o postare interesanta (http://ingerfararipi.blogspot.com/2010/04/si-din-nou-barbatii.html)... si am realizat inca o data cat de acut e subiectul violentei domestice si am mai realizat ca violenta in cuplu nu este doar o problema a persoanelor slab instruite sau cu un nivel de educatie scazut...si persoanele care au un nivel ridicat de educatie sufera in urma acestui fenomen.
Am citit pe respectivul blog o serie de pareri pe care le impartasesc...exista femei care accepta sa fie agresate fizic, psihic si verbal pentru simplul motiv ca ..."asa trebuie"(considera ele) dar mai este un aspect al acestei probleme, un aspect care mie imi este foarte familiar, pentru ca il vad in jurul meu zi de zi, il vad la o persoana foarte apropiata mie...accepti tu sa fii maltratata, dar copilul tau?
Mi-e greu sa inteleg cum o femeie poate accepta sa fie umilita si lovita, argumentand prin "il iubesc", "mi-a promis ca o sa se schimbe", dar e decizia fiecarei persoane cum alege sa traiasca, insa cand deja intervine maltratarea copilului mi-e si mai greu sa inteleg.
Intr-un final incerc sa inteleg ca o femeie se complace sa traiasca in situatia asta, dar ca mama, cum poti accepta ca si copilul tau sa suporte batai, umilinte, jigniri, lipsuri?
Si nu ma refer la acele femei care "nu au unde sa se duca"...desi imi e greu sa cred ca nu exista o solutie pentru a scapa dintr-un astfel de infern, pentru ca astazi exista atatea centre de zi pentru mama si copil...ma refer la acele persoane care chiar au o posibilitate, chiar au un ajutor din partea parintilor si totusi...nu vor sa renunte la acest mod de "viata" (daca se poate numi viata).
Ma refer strict la cazul pe care eu il cunosc...si care sunt convinsa ca nu e unicul...si in acel caz nu e vorba nici macar de frica, pentru ca am cunoscut si femei care invoca frica...le e frica pentru ca sunt amenintate...dar eu scriu despre cu totul altceva...despre acele femei care spun ca nu pot parasi un barbat pentru ca il iubesc, pentru ca le place sa traiasca asa...(asa insemnand nu doar jigniri, umiliri, batai ci si lipsuri materiale-imbracaminte, hrana- si financiare).
Eu chiar nu pot sa inteleg si repet .... ma refer la cazul pe care eu il vad zi de zi...cum o femeie poate suporta o astfel de viata, cand stie ca oricand parintii ar sustine-o si nu doar ar sustine-o, ci ar si ajuta-o...cum poate sa se intoarca la o viata mizera?
Am ajuns sa cred ca e o obsesie, ca de fapt nu mai este vorba de iubire...din moment ce ai plecat si ai scapat o data din acel infern, ai avut tot ce ti-ai dorit, nu ti-a lipsit afectiune, nu ti-a lipsit nimic din punct de vedere material si financiar, dar te intorci de unde ai plecat...te intorci in infern!!!
Eu chiar nu mai gasesc nici o explicatie plauzibila...