Ganduri, sentimente, amintiri

Zâmbesc...mereu încerc să fiu cu zâmbetul pe buze pentru ei...pentru acele persoane care îşi doresc să fiu fericită, să fiu liniştită, să fiu bine! Nu am nici un drept să îi fac pe ceilalţi nefericiţi !
Cândva voi putea zâmbi din tot sufletul, cândva zâmbetul trist care mi s-a întipărit pe faţă va dispărea...acea zi va veni, sunt convinsă că va veni!
Până atunci voi continua să zâmbesc, voi spera la acea zi, voi aştepta acea zi, voi alunga (sau măcar voi încerca să alung) toate gândurile care mă frământă, care nu îmi dau voie să zâmbesc cu adevărat şi voi zâmbi...măcar în faţa celorlalţi...mai mult sau mai puţin trist...pentru ei, pentru că merită, pentru că trebuie!

În aceste ultime zile am "nimerit" pe diverse bloguri şi cu tristeţe am observat că tot mai mulţi copii (12-13-14-15 ani) se simt din ce în ce mai singuri, daţi la o parte, fără prieteni, fără sprijin sau ajutor.
E trist şi mă gândesc unde vor ajunge aceşti copii peste câţiva ani, ce se va întâmpla cu viaţa lor dacă de la vârste atât de fragede se simt uitaţi de ceilalţi...?
Sunt atâţia oameni care se simt singuri şi uitaţi, singurătatea îşi are şi ea rostul ei...fiecare simte la un moment dat nevoia de a fi singur, cu sine şi propriile gânduri, şi eu simt această nevoie, să fiu singură, doar eu cu mine, cu gândurile şi tristeţile mele, este o nevoie absolut normală dar atunci când această nevoie se acutizează şi devine o stare semipermanentă e deja trist...foarte trist...şi e păcat că se ajunge în această stare pentru că singurii capabili să prevenim această stare suntem noi înşine...dar când noi înşine nu facem nimic nu ştiu dacă ceilalţi mai pot face ceva pentru noi!



Asculta mai multe audio Muzica