Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sentimente. Afișați toate postările

Aparenţele înşeală

Aparenţele înşeală...am descoperit asta din nou...vizionând un videoclip, destul de vechi (de prin 2005), interpretat de 2 tineri (am descoperit mai târziu că el avea 17 ani la momentul respectiv, iar ea în jur de 19), mi-a atras atenţia la început titlul "Si no estas conmigo", apoi jocul scenic mi s-a părut cam ciudat, adică e clar, o melodie bună trebuie să transmită anumite sentimente, dar totuşi mi se părea cam forţată atitudinea celor 2...la final ea plângea...hmm...cam ciudat... prima impresie pe care mi-au lăsat-o a fost că sunt destul de falşi şi am căutat în continuare câteva "detalii" despre interpreţi.
Am descoperit că cei doi participau la momentul respectiv la un fel de show (ceva în gen Dansez pentru tine)...alături de alţi tineri, locuiau o perioadă într-o casă unde se pregăteau să devină cântăreţi...şi până la urmă cei doi au decis să fie împreună.
Melodia, din câte am înţeles, era compusă de ei. La un moment dat s-au despărţit, nu ştiu dacă interpretarea pe care eu am văzut-o a avut loc înainte sau după despărţirea lor, cert este că am căutat în continuare detalii despre ambii...am mai găsit câteva clipuri din concerte care au avut loc ceva mai recent (2007-2008), la fiecare concert cei doi aveau aceleaşi lacrimi în ochi când interpretau melodia, aceleaşi priviri şi transmiteau aceleaşi sentimente...la fiecare concert când interpretau melodia respectivă se atingeau, se mângâiau cu aceeaşi dorinţă, iar la sfârşit se îmbrăţişau, se priveau, se iubeau din priviri...sincer pe mine m-au impresionat.
Vă las şi vouă clipul să vă delectaţi!


Durere

Durere...ce e durerea fizică în comparaţie cu durerea sufletului?
O durere infirmă, o durere care trece cu un calmant...în schimb, durerea sufletului...o dată ce s-a instalat...greu îşi mai ia zborul din lăcaşul în care s-a instalat atât de confortabil...
Ce poate alina durerea pe care o simt în adâncul sufletului meu? Poate doar vorbele pe care le aştept, dar ştiu că nu vor veni...nu vor veni pentru că orgoliul este uneori mai presus de orice sentimente, mai presus chiar de sentimentele de părinte.

Azi am simţit probabil pentru prima dată durerea din sufletul meu, e o durere sfâşietoare, cu atât mai mult cu cât în aceste momente aş fi avut nevoie de susţinere, de dragoste, de prezenţa tuturor celor dragi mie... este o etapă importantă din viaţa mea, o etapă care se încheie şi în care, pe lângă faptul că nu am lângă mine una din cele mai importante persoane din viaţa mea, prin orgoliul nemărginit de care dă dovadă îmi umbreşte puţina fericire pe care o simţeam...
Nu sunt genul de persoană care se autocompătimeşte şi nici nu doresc să fiu compătimită, îmi doresc doar să scap de toate aceste sentimente care şi-au făcut loc în sufletul meu, să îmi recapăt liniştea.
Va trece şi asta, aşa cum trec toate în viaţă, şi cum mereu vin altele...doar că...fiecare lasă o cicatrice adâncă în sufletul meu...