Ganduri, sentimente, amintiri

În aceste ultime zile am "nimerit" pe diverse bloguri şi cu tristeţe am observat că tot mai mulţi copii (12-13-14-15 ani) se simt din ce în ce mai singuri, daţi la o parte, fără prieteni, fără sprijin sau ajutor.
E trist şi mă gândesc unde vor ajunge aceşti copii peste câţiva ani, ce se va întâmpla cu viaţa lor dacă de la vârste atât de fragede se simt uitaţi de ceilalţi...?
Sunt atâţia oameni care se simt singuri şi uitaţi, singurătatea îşi are şi ea rostul ei...fiecare simte la un moment dat nevoia de a fi singur, cu sine şi propriile gânduri, şi eu simt această nevoie, să fiu singură, doar eu cu mine, cu gândurile şi tristeţile mele, este o nevoie absolut normală dar atunci când această nevoie se acutizează şi devine o stare semipermanentă e deja trist...foarte trist...şi e păcat că se ajunge în această stare pentru că singurii capabili să prevenim această stare suntem noi înşine...dar când noi înşine nu facem nimic nu ştiu dacă ceilalţi mai pot face ceva pentru noi!



Asculta mai multe audio Muzica

Un amalgam de sentimente si deziluzii si-au facut astazi loc in sufletul meu...
M-am simtit atat de singura azi...poate mai singura ca niciodata...mi-au lipsit azi atat de mult toate acele persoane care candva imi erau aproape...care mereu stiau sa ma faca sa zambesc...acele persoane care au insemnat si inseamna inca ceva pentru mine.
Dar am realizat azi ca nimeni nu este indispensabil...indiferent cat de mult ma doare pe mine, ei nu mai au nevoie de mine...ei nu imi simt lipsa asa cum o fac eu...si desi nu e usor o sa invat sa inteleg ca totul are un sfarsit...o sa incerc sa accept ca m-au scos din viata lor. Ei in schimb or sa ramana mereu "ingerii" mei, cei care mi-au fost aproape cand am avut cea mai mare nevoie, care m-au facut sa simt si sa inteleg ce inseamna sa nu fi singur.
As fi vrut sa nu plece de langa mine, as fi vrut sa imi fie mereu alaturi, dar am inteles ca nu tot ceea ce iti doresti se indeplineste, pentru ca nu tine numai de mine...intr-o relatie, de orice natura, trebuie sa existe cel putin 2 persoane, de una singura nu pot sa lupt!
Afectiunea, prietenia, increderea nu pot fi cersite...ti se ofera sau nu! Trebuie sa accept ca le-am avut, dar le-am pierdut! Nu o sa ma lamentez si nici nu o sa mai incerc sa lupt cu morile de vant!
In aceste momente realizez cat e de adevarat ca "atunci cand pierzi un prieten, simti ca pierzi o parte din tine!"
O sa alung singuratatea care incearca din rasputeri sa puna stapanire pe mine, o sa ma ridic din nou, cum am facut-o de atatea ori si o sa merg mai departe. Am incredere in mine si stiu ca o sa reusesc. O sa trec si peste asta cum am trecut peste atatea!
Cel mai important e ca TU imi esti aproape, chiar daca intre noi exista o distanta care fizic ne desparte, stiu ca imi esti alaturi, cum ai fost mereu, stiu ca ma sprijini si poate ca TU esti singurul care imi da forta sa merg mai departe, tu si iubirea ta!

Cat de dureroasa si de grea e aceasta stare numita "singuratate"...cat de cumplit e sa te simti singur, mai ales atunci cand esti inconjurat de oameni si de asa-zisi "prieteni"... abia in acele momente iti dai seama cine ti-a fost aproape cu adevarat...cine trebuia pretuit...si nu a fost...
E adevarat ca uneori simti nevoia sa fii singur...dar din pacate singur esti si atunci cand nu simti nevoia aceasta si atunci doare...cumplit de tare...si te intrebi ce poti sa faci?
Incerci sa reinnozi prieteniile, incerci sa faci sa fie bine, sa fie ca la inceput...ca atunci cand era bine...sau cand doar tu credeai ca e bine si realizezi ca din pacate...nimic nu mai poate fi ca la inceput...ca oricat ai incerca si orice ai face...totul e in zadar...totul se intoarce impotriva ta, orice incercare esueaza si fiecare esec este o noua lovitura sub centura...de fiecare data mai dureroasa si atunci...realizezi ca nu mai poti face nimic...ca tot ceea ce ai de facut este sa stai...sa astepti ca...TIMPUL SA LE REZOLVE PE TOATE !!!