Se afișează postările cu eticheta nu renunţa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nu renunţa. Afișați toate postările

Poveşti pentru suflet

Am ales pentru astăzi să scriu câteva gânduri pentru fiecare, nu îmi aparţin, în seria "Poveşti pentru suflet" am găsit aceste gânduri ale Maicii Teresa de Calcutta. Cred că am ales să transmit tuturor aceste gânduri pentru că am eu, în primul rând, nevoie să cred în ele.

Chiar dacă nu îmi aparţin, vi le dăruiesc din tot sufletul şi sper să vă fie de folos.

Gânduri pentru tine

Madre Teresa de Calcutta


“Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se adună în ani... Dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă.

Spiritul tău e cel care îndepărtează pânzele de paianjen.

Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare.

Dincolo de orice reuşită e o altă încercare.

Cât timp trăieşti, simte-te vie.

Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din nou.

Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp...

Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi.

Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine.

Fă astfel ca în loc de milă, să impui respect.

Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap.

Când nu poţi nici asta, ia-o la pas.

Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată."