Sunt un suflet pierdut in imensitatea Universului si regasit in splendoarea iubirii...
Cred foarte mult in destin si in faptul ca Dumnezeu ne-a pregatit fiecaruia o cale.
In aceasta zi speciala pentru fiecare din noi va doresc din tot sufletul un Craciun Fericit si tot ce va doriti sa vi se implineasca!! Desi departe de casa, de tot ceea ce inseamna Craciun romanesc, intr-un loc unde Craciunul a trecut inainte de a incepe, unde zapada este doar un motiv de ingrijorare, spiritul Craciunului ma insoteste in aceste zile, motiv pentru care vreau sa impart cu voi toti acest spirit al Craciunului, acel Craciun pe care noi, romanii, stim sa il sarbatorim cum se cuvine, de care stim sa ne bucuram in orice imprejurare!! Va doresc tuturor un Craciun alb, incarcat de bunatati materiale si spirituale, aripi de ingeri sa va atinga sufletele si sa ia cu ei toate supararile lasand in schimb lumina si speranta!! Craciun Fericit tuturor!!
Decembrie...luna magică...luna cadourilor...luna cea mai specială din an...aşa o consider eu. Întotdeauna mi-a plăcut iarna...prima ninsoare...primii fulgi de nea...zăpada...anul acesta pentru prima dată nu am văzut prima ninsoare de ACASĂ! Anul acesta sunt departe...atât de departe încât nu ştiu dacă Moş Nicolae mă va găsi! Am fost cuminte (cred eu) şi mi-am pregătit şi ghetuţele...o să văd dacă o să ajungă şi pe aceste meleaguri unde (ciudat!!!) Moş Nicolae nu există...lumea nu a auzit de el! Voi "copii" aşteptaţi-l pe Moş Nicolae, sunt convinsă că va trece pe la fiecare...! Iar din partea mea vă va aduce un gând bun şi o îmbrăţişare!
Am lasat in urma o etapa din viata mea, am lasat persoane importante in cel mai semnificativ loc, le-am lasat dar le port cu mine in suflet! Am lasat o parte din mine la ei, cu ei, sa imi simta prezenta, sa nu ma uite! Am pornit pe un nou drum, am inceput o noua etapa, cu noi vise, cu noi sperante, calauzita de iubire! Un drum greu, anevoios, cu obstacole la tot pasul, dar pe care il voi strabate mana in mana cu EL si calauzita de iubirea celor care mi-au fost mereu aproape!
Vom reusi impreuna si atunci ne vom intoarce la cei care ne asteapta, la cei care au incredere in noi, la cei pe care ii iubim si ne iubesc, la ai nostri! DA! La ai nostri, pentru ca acum suntem undeva, departe, intre straini...acum incercam sa ne cream propriul viitor, un viitor pe care acolo unde ne-am fi dorit nu am fi reusit sa il cream!
Deşi poate e cam târziu nu puteam să închei ziua fără o urare... La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Maria, Marian şi toate derivatele, multă sănătate, iubire, linişte şi absolut tot ce vă doriţi ! În special La Mulţi Ani iubitului meu, pentru că şi el poartă numele Marian!
"Cuvintele care n-au fost spuse sunt flori ale liniştii!"
Nu sunt adepta tăcerii...cred cu tărie că una din cele mai importante componente ale unei relaţii este comunicarea şi totuşi...există momente când pur şi simplu unele cuvinte nu pot fi rostite...le adun în suflet de-a lungul timpului de teama de a nu fi interpretate greşit, de teama de a nu răni, de teama de a nu pierde persoane importante. Au existat momente în viaţa mea (momente de furie poate) când am considerat că trebuie să spun tot ce am de spus, că trebuie să îmi exteriorizez anumite sentimente, dar în acelaşi timp, paradoxal poate, mi-am dat seama că anumite cuvinte nu trebuie rostite, anumite gânduri trebuie să rămână doar ale mele, că nu ar avea nici un sens să le spun unor persoane pentru care poate ar fi dureroase, unor persoane care poate nu ar merita să le audă, unor persoane care nu ar putea să le înţeleagă. Cuvintele pot ucide sau au uneori darul de a înălţa...trebuie să decizi care sunt cuvintele care trebuie să rămână pe veci în sufletul tău!
Mi-e atât de greu când văd atâta lume plină de durere......atâta lume supărată...mi-e greu să te văd pe tine PRIETENA MEA că suferi şi cel mai greu mi-e că nu pot să te ajut cu nimic...nu pot să fac nimic să îţi fie bine! Mi-aş dori să pot face ceva pentru tine, mi-aş dori să te pot ajuta mai mult decât cu un simplu sfat pe care oricând ţi-l dau, mi-aş dori să pot să fac ceva să îţi fie bine, să nu mai suferi... Mă doare enorm durerea ta, suferinţa ta, lacrimile pe care le ascunzi în sufletul tău, lacrimile pe care le ascunzi de ochii altora, zâmbetul fals pe care îl afişezi, mă doare şi doare atât de tare! Oricând voi fi lângă tine, oricând îţi voi fi aproape indiferent cât de departe voi fi!
De cele mai multe ori împlinirea anumitor persoane se rezumă la bani, faimă, bunuri materiale, şi orice e legat de un câştig material. De prea puţine ori se mai întâmplă să auzi persoane care îşi doresc iubire sau prietenie în mod dezinteresat şi ceea ce mi se pare foarte trist este că din ce în ce mai mulţi tineri tind să se axeze pe aceste considerente. Eu mă întreb...totuşi ce valoare au banii şi faima atunci când nu ai cu cine le împărţi...când nu ai lângă tine un prieten pe care te poţi baza necondiţionat sau un suflet pereche, alături de care să te bucuri de acele bunuri materiale? Unde e împlinirea atunci? Ştiu că banii au o importanţă destul de mare în zilele noastre...dar totuşi...banii nu sunt totul! Banii nu cumpără un suflet, nu cumpără înţelegerea şi sprijinul de care ai nevoie indiferent cât eşti de bogat...! Pentru mine împlinirea constă în sprijinul prietenilor pe care îi am aproape, în iubirea pe care mi-o oferă persoana iubită, în visele (uneori irealizabile) pe care mi le fac împreună cu cei dragi, în speranţele de mai bine. Pentru tine în ce constă împlinirea?
Zâmbesc...mereu încerc să fiu cu zâmbetul pe buze pentru ei...pentru acele persoane care îşi doresc să fiu fericită, să fiu liniştită, să fiu bine! Nu am nici un drept să îi fac pe ceilalţi nefericiţi ! Cândva voi putea zâmbi din tot sufletul, cândva zâmbetul trist care mi s-a întipărit pe faţă va dispărea...acea zi va veni, sunt convinsă că va veni! Până atunci voi continua să zâmbesc, voi spera la acea zi, voi aştepta acea zi, voi alunga (sau măcar voi încerca să alung) toate gândurile care mă frământă, care nu îmi dau voie să zâmbesc cu adevărat şi voi zâmbi...măcar în faţa celorlalţi...mai mult sau mai puţin trist...pentru ei, pentru că merită, pentru că trebuie!
În aceste ultime zile am "nimerit" pe diverse bloguri şi cu tristeţe am observat că tot mai mulţi copii (12-13-14-15 ani) se simt din ce în ce mai singuri, daţi la o parte, fără prieteni, fără sprijin sau ajutor. E trist şi mă gândesc unde vor ajunge aceşti copii peste câţiva ani, ce se va întâmpla cu viaţa lor dacă de la vârste atât de fragede se simt uitaţi de ceilalţi...? Sunt atâţia oameni care se simt singuri şi uitaţi, singurătatea îşi are şi ea rostul ei...fiecare simte la un moment dat nevoia de a fi singur, cu sine şi propriile gânduri, şi eu simt această nevoie, să fiu singură, doar eu cu mine, cu gândurile şi tristeţile mele, este o nevoie absolut normală dar atunci când această nevoie se acutizează şi devine o stare semipermanentă e deja trist...foarte trist...şi e păcat că se ajunge în această stare pentru că singurii capabili să prevenim această stare suntem noi înşine...dar când noi înşine nu facem nimic nu ştiu dacă ceilalţi mai pot face ceva pentru noi!
Am primit în urmă cu 3 zile un comentariu la una din postările mele, "Aparenţele înşeală", de la CLAUDIA, care spunea aşa : "apropo de aparentele inseala si prietena ta de suflet...vreau sa te felicit pentru ca ai gasit o persoana in care poti sa ai incredere deplina si de care esti sigura ca te apreciaza! Eu 4 ani..in liceu am avut 3 "prietene"...acum dupa c am intrat la facultate am ramas doar cu una...m-am incapatanat sa cred ca si celelalte 2 imi sunt prietene desi faptele lor aratau altceva! Atunci mi-am dat seama ca este aproape imposibil sa gasesti un prieten adevarat! felicitarile mele pentru prietenia voastra!". I-am răspuns atunci, dar nu cred că a fost de ajuns, aşa că am să încerc acum să îi dau un răspuns mai pe măsura cuvintelor ei. Dragă Claudia, aşa cum ţi-am răspuns şi atunci, da, într-adevăr, acum pot să spun cu toată convingerea că am în jurul meu câteva persoane, destul de puţine ca număr, dar incomensurabile ca importanţă, care au încredere în mine şi care mă apreciază, persoane în care pot să mă încred oricând, dar nu întotdeauna a fost aşa. La fel ca tine, şi sunt convinsă ca majoritatea persoanelor, am crezut şi eu în persoane care nu meritau, le-am oferit toată încrederea şi sprijinul meu, am renunţat la anumite lucruri pentru ele, pentru că îmi erau "prieteni", dar până la urmă cea dezamăgită am fost tot eu. Din cuvintele tale, cred că ţie încă îţi pare rău după cele 2 "prietene", pe care le-ai avut, sau cel puţin aşa credeai, şi te înţeleg, pentru că e greu să realizezi că persoane în care crezi, te dezamăgesc (într-un fel sau altul), şi după ce nu o să mai doară o să rămână regretul, regretul că ai avut încredere în cine nu trebuia, regretul că poate ai dat mai mult decât trebuia (şi nu mă refer la nimic material, ci la sentimente) şi nu ai primit la fel, dar permite-mi să îţi spun ţie şi tuturor că nu ai de ce să regreţi, nu are pentru ce să îţi pară rău, ceilalţi, cei care te-au dezamăgit trebuie să regrete pentru că au pierdut o persoană care le era alături, o persoană deosebită, pentru că tu şi fiecare din noi suntem deosebiţi, şi să fi convinsă că la un moment dat vor regreta, atunci când vor realiza ce au făcut. Aşa cum spunea Gabriel Garcia Marquez " Vor exista mereu oameni care te vor răni, trebuie doar să-ti păstrezi încrederea şi să ai mai multă grijă în cine vei avea încredere şi a doua oară!". Aşadar, toţi am trecut prin momente de genul ăsta, dar sunt trecătoare, dureroase la momentul lor, dar trecătoare, nu îţi pierde încrederea, când te aştepţi mai puţin vei realiza că ai lângă tine persoane la care nici nu te gândeai, prieteni pe care trebuie doar să îi observi şi să îi apreciezi, persoane dispuse să îţi fie alături. Aşa cum şi eu am observat la momentul potrivit acele persoane, am învăţat să le apreciez şi am fost apreciată, persoane care mi-au câştigat încrederea şi la care ţin enorm, prieteni adevăraţi, la fel vei descoperi şi tu acele persoane. Prietenia adevărată există, trebuie doar să fi foarte atentă în jurul tău şi ai să descoperi că există! Ai încredere în tine şi în prietenie!
Astăzi am primit un premiu de la Balauriţa, un premiu care a venit într-un moment extraordinar de oportun, dat fiind că azi am încheiat şi etapa "facultate"...prin susţinerea examenului de licenţă, la care (fără să mă laud foarte mult :D) am luat 10...astfel motivez şi absenţa mea de pe blog din ultimele săptămâni...aşadar mulţumesc dragă Balauriţa pentru premiul tău şi pentru că e o onoare pentru mine că îmi vizitezi "lumea". Premiul o să îl trimit mai departe unor persoane care, prin tot ceea ce postează pe blogurile lor, mă inspiră, în postările cărora de multe ori mă regăsesc şi pe care le citesc cu mare plăcere : coryta ramona_bluee Cătălina Sidonia înalbvorbim
Noaptea...s-a lăsat din nou...ne învăluie din nou...şi din nou m-a găsit singură...singură dar cu tine în gând, în suflet şi în minte...eşti aici chiar dacă nu eşti! Sper ca această noapte, măcar asta, să ne aducă liniştea, să ne învăluie în tăcere...să ne readucă speranţa în suflet şi zâmbetul pe buze, sclipirea în priviri şi SOARE pe cerul vieţii!
Aparenţele înşeală...am descoperit asta din nou...vizionând un videoclip, destul de vechi (de prin 2005), interpretat de 2 tineri (am descoperit mai târziu că el avea 17 ani la momentul respectiv, iar ea în jur de 19), mi-a atras atenţia la început titlul "Si no estas conmigo", apoi jocul scenic mi s-a părut cam ciudat, adică e clar, o melodie bună trebuie să transmită anumite sentimente, dar totuşi mi se părea cam forţată atitudinea celor 2...la final ea plângea...hmm...cam ciudat... prima impresie pe care mi-au lăsat-o a fost că sunt destul de falşi şi am căutat în continuare câteva "detalii" despre interpreţi. Am descoperit că cei doi participau la momentul respectiv la un fel de show (ceva în gen Dansez pentru tine)...alături de alţi tineri, locuiau o perioadă într-o casă unde se pregăteau să devină cântăreţi...şi până la urmă cei doi au decis să fie împreună. Melodia, din câte am înţeles, era compusă de ei. La un moment dat s-au despărţit, nu ştiu dacă interpretarea pe care eu am văzut-o a avut loc înainte sau după despărţirea lor, cert este că am căutat în continuare detalii despre ambii...am mai găsit câteva clipuri din concerte care au avut loc ceva mai recent (2007-2008), la fiecare concert cei doi aveau aceleaşi lacrimi în ochi când interpretau melodia, aceleaşi priviri şi transmiteau aceleaşi sentimente...la fiecare concert când interpretau melodia respectivă se atingeau, se mângâiau cu aceeaşi dorinţă, iar la sfârşit se îmbrăţişau, se priveau, se iubeau din priviri...sincer pe mine m-au impresionat. Vă las şi vouă clipul să vă delectaţi!
Nu sunt o "împătimită" a ploii...îmi place însă ploaia, deşi prefer soarele. Astăzi ploaia e altfel, e mai curată, e mai melodioasă, e mai caldă, doar astăzi, poate pentru că astăzi îmi lipseşti mai mult decât ieri, poate pentru că astăzi vreau să cred că cerul varsă lacrimi împreună cu mine, poate pentru că astăzi e altfel, sau poate pentru că astăzi şi cerul e trist, sau vesel, poate că varsă lacrimi de tristeţe sau de bucurie peste noi...ştie doar el, noi suntem prea mici pentru a ştii!
Descântec de ploaie Ana Blandiana
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei, Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit, Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi, Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii. Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie", E urât şi poate nici nu e adevărat, Dar lasă-mă atunci când plouă, Numai atunci când plouă, Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie". Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr, Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii, Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu Eşti departe plecat şi eu te aştept, Şi tu ştii că te-aştept, Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept Şi totuşi aştept. E-n aer miros de dragoste viu, Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul, Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător, Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi, Şi eu te aştept. Doar tu ştii - Iubesc ploile, Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme, Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...
Am obosit să duc această luptă zi de zi,ceas de ceas, să lupt mereu, am obosit să vorbesc fără să fiu ascultată, să explic fără să fiu înţeleasă...e greu...dar nu renunţ! Nu renunţ la vise, nu renunţ la speranţe, nu renunţ la mine, nu renunţ la tine! Toate obstacolele care mi-au apărut în cale m-au întărit, mi-au dat putere să continui să lupt pentru ce îmi doresc, să nu mă opresc din drumul pe care l-am ales. Iubirea ta mi-a fost sprijin în fiecare clipă şi braţele tale mi-au dăruit alinare când simţeam că sunt la pământ. Asemeni soarelui care apune în fiecare seară pentru a răsări cu mai multă putere în fiecare dimineaţă mă voi ridica, voi răsări şi eu mereu, mai puternică, mai încrezătoare, mereu dispusă să lupt fără măşti, fără ascunzişuri, fără falsitate !
Aş vrea să trăiesc într-o lume în care iubirea să predomine, în care să respirămiubire, să ne hrănim cu iubire, în care răutatea să nu existe şi nimic să nu ne atingă. E un vis? Da, e visul meu! Un vis imposibil, pentru că din păcate suntem sortiţi să trăim în această lume, să luptăm pentrufiecare vis, pentru fiecare speranţă, pentru fiecare dorinţă. Şi aştept...încă aştept şi sper la o minune, o rază de soare, o undă de speranţă, un cer fără nori, o seară de primăvară ce va desena pe cer culori strălucitoare, sper la o lume mai bună!
Am ales pentru astăzi să scriu câteva gânduri pentru fiecare, nu îmi aparţin, în seria "Poveşti pentru suflet" am găsit aceste gânduri ale Maicii Teresa de Calcutta. Cred că am ales să transmit tuturor aceste gânduri pentru că am eu, în primul rând, nevoie să cred în ele.
Chiar dacă nu îmi aparţin, vi le dăruiesc din tot sufletul şi sper să vă fie de folos.
Gânduri pentru tine
Madre Teresa de Calcutta
“Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se adună în ani... Dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă.
Spiritul tău e cel care îndepărtează pânzele de paianjen.
Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare.
Dincolo de orice reuşită e o altă încercare.
Cât timp trăieşti, simte-te vie.
Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din nou.
Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp...
Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi.
Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine.
Fă astfel ca în loc de milă, să impui respect.
Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap.
Când nu poţi nici asta, ia-o la pas.
Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată."
De ce tocmai în aceste momente îmi vin în minte acele clipe petrecute cu TINE? De ce tocmai acum amintirea acelor vremuri este mai vie ca oricând? Poate pentru că TU, aşa cum mi-a spus EL o dată eşti îngerul meu, poate pentru că TU veghezi asupra mea, de acolo de sus, unde te afli, poate pentru că aceste zile aveau o mare importanţă pentru noi... Un lucru e sigur...TU vei rămâne în gândul meu, mereu, pentru totdeauna, chiar dacă au trecut deja 2 ani de când tu ai părăsit lumea asta, ştiu că niciodată nu voi fi singură, TU ai trimis pe cineva să mă vegheze aici şi acum TU ne veghezi pe amândoi, de acolo, de sus.
Durere...ce e durerea fizică în comparaţie cu durerea sufletului? O durere infirmă, o durere care trece cu un calmant...în schimb, durerea sufletului...o dată ce s-a instalat...greu îşi mai ia zborul din lăcaşul în care s-a instalat atât de confortabil... Ce poate alina durerea pe care o simt în adâncul sufletului meu? Poate doar vorbele pe care le aştept, dar ştiu că nu vor veni...nu vor veni pentru că orgoliul este uneori mai presus de orice sentimente, mai presus chiar de sentimentele de părinte. Azi am simţit probabil pentru prima dată durerea din sufletul meu, e o durere sfâşietoare, cu atât mai mult cu cât în aceste momente aş fi avut nevoie de susţinere, de dragoste, de prezenţa tuturor celor dragi mie... este o etapă importantă din viaţa mea, o etapă care se încheie şi în care, pe lângă faptul că nu am lângă mine una din cele mai importante persoane din viaţa mea, prin orgoliul nemărginit de care dă dovadă îmi umbreşte puţina fericire pe care o simţeam... Nu sunt genul de persoană care se autocompătimeşte şi nici nu doresc să fiu compătimită, îmi doresc doar să scap de toate aceste sentimente care şi-au făcut loc în sufletul meu, să îmi recapăt liniştea. Va trece şi asta, aşa cum trec toate în viaţă, şi cum mereu vin altele...doar că...fiecare lasă o cicatrice adâncă în sufletul meu...
Am primit azi o leapşă de la Cătălina...mulţumesc dragă Cătălina...şi acum să vedem...
"instig la leapşă. Tu în ce poveste crezi? Ce film vechi te face să simţi furnici şi fluturi pe tot corpul? Ce film te face să plângi şi râzi în acelaşi timp? Ce actor, ce personaj?”
1. Pentru început în ce poveste cred? Cred în poveştile fiecăruia de viaţă, pentru că fiecare poveste de viaţă este diferită şi din fiecare am avut câte ceva de învăţat...poveştile de viaţă ale unei persoane implică dragoste, probleme, momente de fericire, momente de bucurie, absolut orice din care putem învăţa.
2. Având în vedere faptul că nu sunt foarte "mare", ca să spun aşa (am doar 22 de ani), cel mai vechi film pe care l-am văzut eu, şi pe care ori de câte ori îl văd, simt fluturi şi furnici în stomac este "Titanic"...nu e foarte vechi dar...cred că va deveni istorie...de asemenea îmi place foarte mult şi "A walk to remember"...filme care au la bază, în general, poveşti de dragoste.
3. Nu ştiu dacă am văzut vreun film care să mă facă să râd şi să plâng în acelaşi timp...dar un film care m-a făcut să râd cu lacrimi (deşi nu este unul vechi - motivul fiind acelaşi - frageda mea vârstă) este "My Mom's New Boyfriend" - o comedie romantică, cu elemente de acţiune...
4. Ce actor, ce personaj mi-a plăcut....mi-a plăcut Leonardo di Caprio - bineînţeles eram înnebunită după el la momentul "Titanicului", ca majoritatea adolescentelor de la vremea aceea, mi-a plăcut şi rolul interpretat de el în "Titanic", ca actori îmi mai plac David Duchovny, Nicholas Cage, Antonio Banderas şi cam atât.
1 iunie - ziua copilului...aşteptam cu atâta nerăbdare ziua asta şi deşi teoretic nu mai sunt de ceva timp copil...practic însă niciodată nu voi înceta să fiu copil şi aştept încă această zi, la fel cum o făceam atunci. Mă consider un copil, un copil mare, dar un copil mereu! Ador să fiu copil, să am suflet de copil, ador să fiu naivă asemeni unui copil, ador inocenţa copiilor şi puritatea lor, zâmbetul lipsit de orice urmă de răutate şi falsitate. Sunt convinsă că fiecare din noi păstrăm un suflet de copil, inocenţa şi puritatea copiilor se află în fiecare din noi, poate unii ţin aceste calităţi ascunse mai bine ... dar există. Să nu uităm nici un moment să păstrăm vie în noi flacăra copilăriei! Să nu uităm să apreciem copilul din fiecare şi copilul de lângă noi! Să ne apreciem copiii din jur şi să încercăm să le oferim o lume mai bună, încrederea de care au nevoie şi dragoste necondiţionată! Azi lăsaţi copilul din voi, mai mult ca oricând, să se arate tuturor! Azi, de ziua voastra, LA MULŢI ANI tuturor copiilor, tuturor sufletelor de copii!
Nu trece minut, oră, zi fără să îmi amintesc cum era viaţa mea înainte de a te cunoaşte, de fapt înainte de a te găsi...pentru că da....te-am căutat, deşi nu ştiam când vei apărea, de unde sau cum, ştiam că undeva exişti şi că vei veni într-un final... Acum deşi ştiu că iubirea ne uneşte, deşi inimile noastre se completează, deşi sufletul meu şi-a găsit împlinirea lângă tine, încă te caut... te caut pentru că acum nu eşti aici, te caut pentru că îţi simt lipsa, te caut pentru că îmi lipseşti! Îţi caut privirea care îmi dădea mereu putere să continui, îţi caut mângâierea care îmi alina durerile, îţi caut zâmbetul care mă întărea...te caut...în orice colţ, în orice picătură de ploaie, în fiecare rază de soare, în orice loc! Şi nu eşti aici... Îmi dai putere ori de câte ori îţi aud vocea, ori de câte ori îmi spui că mă iubeşti, dar prezenţa ta lipseşte...tu lipseşti! Şi acum, când clipa revederii se apropie, timpul îmi pare tot mai lung, nopţile sunt tot mai negre...doar gândul că ne vom revedea mă întăreşte, doar cuvintele tale îmi dau putere să continui! "Te iubesc"...ce cuvinte minunate, dar câtă valoare capătă când le spui persoanei dragi, privindu-l/privind-o în ochi...!!! Chiar dacă acum nu te pot privi, chiar dacă acum nu te pot atinge, chiar dacă nu îţi simt prezenţa, ştiu că tu exişti şi nu pot decât să te iubesc din ce în ce mai mult!
Din ciclul "Poveşti terapeutice pentru suflet" am ales o poveste care pe mine m-a impresionat...numele ei este "Inima perfectă" şi cred că ar trebui să fie o lecţie pentru fiecare din noi.
Inima perfectă
"Se povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într-adevăr perfectă!
Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată.
Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele!
Oamenii au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, încă sângerânde.
- Cum poate să spună că are o inimă mai frumoasă? îşi şopteau uimiţi oamenii.
- Cred că glumeşti, spuse tânărul după ce a examinat atent inima bătrânelului. Priveşte la inima mea, este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere.
- Da, a spus blând bătrânul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea: rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor. Acestea sunt rănile deschise din inima mea, pentru a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni.
Cine ştie, s-ar putea ca într-o zo să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor. - Înţelegi, acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrân, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata şi i-a întins-o tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.
Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima, cândva perfectă, pulsa de-acum dragoste din inima bătrânului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum."
Poate mulţi dintre voi, cei care citiţi această poveste, aţi mai văzut-o, toate "Poveştile terapeutice pentru suflet" le-am găsit pe un site...dar mi se par interesante şi fiecare e o lecţie de viaţă...
Câţi dintre noi am putea să facem ceea ce a făcut bătrânelul din poveste? Câţi dintre noi am fi capabili sa dăruim dragoste şi, deşi nu ni se oferă de la ceilalţi, să aşteptăm ca acea persoană să se întoarcă, fără să o învinovăţim, fără să o blamăm, doar să aşteptăm?
Câţi dintre noi am putea să procedăm asemeni tânărului? Câţi am putea să recunoaştem că am greşit (nu în faţa noastră, pentru că sunt convinsă că majoritatea suntem conştienţi de greşelile pe care le facem) în faţa tuturor? Câţi ne-am accepta greşelile în faţa celorlalţi ? Câţi mai preţuim dragostea faţă de ceilalţi (şi nu mă refer aici la familie, ci la cei care ne înconjoară, la aproapele nostru)?
Poate că mai sunt printre noi şi asemenea oameni, dar foarte puţini cred eu.
.jpg)
Desi departe de casa, de tot ceea ce inseamna Craciun romanesc, intr-un loc unde Craciunul a trecut inainte de a incepe, unde zapada este doar un motiv de ingrijorare, spiritul Craciunului ma insoteste in aceste zile, motiv pentru care vreau sa impart cu voi toti acest spirit al Craciunului, acel Craciun pe care noi, romanii, stim sa il sarbatorim cum se cuvine, de care stim sa ne bucuram in orice imprejurare!!
.jpg)
