Ganduri, sentimente, amintiri

Astazi este una din acele zile in care dezamagirea s-a instalat in sufletul meu inca din zorii zilei...dezamagire produsa de una dintre cele mai importante persoane din viata mea...sau poate chiar de mine...de felul meu de a fi...mereu acea persoana buna, ascultatoare, care nu contrazice niciodata, care accepta deciziile celorlalti...
De atatea ori am zis GATA !!! Ajunge...o sa fiu stapana de acum pe viata mea, pe gandurile si pe sentimentele mele... si totusi...iata ca din nou s-a intamplat...din nou am permis sa se intervina, din nou am lasat sa isi spuna parerea despre viata mea, despre alegerea mea "nepotrivita"..si nu inteleg de ce tocmai acea persoana, una din singurele persoane care trebuie sa iti fie mereu aproape, sa te sustina mereu, chiar si atunci cand gresesti (pentru ca la urma urmei , "a gresi e omeneste"), este cea care iti arata cea mai putina intelegere, care incearca si incearca mereu sa te convinga ca de fapt gresesti, ca de fapt nu stii ceea ce faci...
E de inteles pana la un punct faptul ca imi vrea binele...inteleg asta dar de ce nu ar incredere in mine? De ce totusi nu imi da voie sa imi deschid aripile si sa incerc sa zbor in voie? De ce nu ma lasa pe mine sa gresesc, sa imi dau seama ca nu fac bine? De ce totul se rezuma la "Nu imi place si gata, nu e bine ceea ce faci"...fara chiar nici un motiv rezonabil...pentru ca nici macar nu este capabil sa imi dea un motiv bine intemeiat care sa ma convinga ca gresesc...
Ar trebui sa dau ace persoana la o parte, sa ma indepartez de ea...poate este primul gand care ar trece oricui prin minte...da...ar fi o solutie...dar cand acea persoana e propriul tau parinte cum sa faci asta? Eu una nu pot...nu pot sa ma indepartez, nu pot sa il ignor, si da...stiu ca imi vrea intr-un fel binele, dar eu consider ca am dreptul sa imi incerc sansa, consider ca am capacitatea de a hotari ce este bine pentru mine si ce nu, am dreptul de a alege persoana langa care vreau sa traiesc si la urma urmei de ce nu...poate ca vreau sa gresesc...!!!
Dezamagirea...face si ea parte din viata noastra a tuturor si sunt convinsa ca nu exista persoane care nu au simtit dezamagirea...poate ca dau prea multa atentie acestei situatii dar...nu este confortabil sa simti ca nu ai sprijin din partea persoanelor care se considera ca asta trebuie sa faca...sa te sprijine mereu...!!!

A fi fericit inseamna, dupa unii, a iubi. Si, intr-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine dupa aceea.
Putem asocia iubirea cu fericirea? Da, dar doar atunci cand cel care iubeste nu confunda dragostea cu posesia. Nu dragostea te face sa suferi, ci instinctul de proprietate, care este contrariul dragostei.
"Fericirea este o floare rara", nu pentru ca ar fi unica in lumea, ci pentru ca depinde de fiecare persoana cum stie sa o culeaga.
Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumparate de la magazin, ci acelea pe care trebuie sa te apleci sa le culegi. Un om fericit traieste in armonie cu lucrurile...isi accepta destinul...

"Viata poate fi inteleasa doar privind inapoi, dar trebuie traita doar privind inainte !"
Nu este nimic rau in a revedea trecutul, in a retrai momentele trecute, in a deveni nostalgica... insa pana la un anumit punct... trecutul e al meu, imi apartine, cu bune si cu rele, dar ramane acolo unde ii e locul, ramane doar pentru a-mi analiza faptele, pentru a-mi corecta greselile...nu mai vreau sa traiesc in trecut, nu mai vreau sa traiesc din amintiri !!!
Am hotarat sa las trecutul in urma, sa ma concentrez asupra prezentului, asupra a ceea ce conteaza cu adevarat... Ce rost are sa traiesc din amintiri? O persoana semnificativa pentru mine imi spunea zilele trecute " Sunt sigura ca noi suntem vinovati pentru suferinta noastra !!!" si DA, asa este, eu sunt singura vinovata pentru toate clipele de suferinta prin care am trecut...pentru ca am amplificat totul, pentru ca m-am considerat o persoana slaba, neinteleasa, pentru ca mi-am plans de mila, pentru ca ma invinovateam de tot ceea ce as fi putut sa fac si nu am facut... eram mereu prinsa intre trecut si prezent...si pentru ca nu apreciam cu adevarat ceea ce aveam.
Am realizat, insa, ca am tot ceea ce imi doresc pentru a fi fericita, si nu ma refer la lucruri materiale, care nu mi-ar fi de nici un folos, ma refer la faptul ca am langa mine prieteni adevarati,putini ca numar dar valorosi cu adevarat- persoane care ma apreciaza pentru ceea ce sunt - si cel mai important am alaturi o persoana care ar face totul doar ca eu sa fiu fericita... si ma gandesc acum de ce ma incapatanam eu sa nu vad toate aceste lucruri?
Poate pentru ca in adancul sufletului meu simteam ca inca nu mi-am incheiat toate socotelile cu trecutul...se poate... dar am realizat ca trecutul trebuie lasat in urma si, in final, prezentul e cel care conteaza si intr-o oarecare masura viitorul.
Cat despre "socotelile" mele cu trecutul...acestea le pot considera incheiate din momentul in care am hotarat sa pretuiesc ceea ce am in prezent !

Povestea LUI...cuvintele si sentimentele LUI...
Aceste cuvinte, aceasta poveste nu imi apartin, dar ma includ...
"Cand m-am nascut, am visat ca imi voi intalni iubirea...de fapt marea iubire :x:x:x
Acea persoana deosebita, pe care urma sa o intalnesc, si de care sa ma indragostesc orbeste....inca nu venise pe lume !!!
Dupa ce s-a nascut zanuta mea, am inceput sa o caut...am cautat mult...dar in zadar...nu o gaseam! In timpul cautarilor mi-a tinut "companie" o alta fata S., care voia sa ma convinga ca este zanuta mea...la un moment dat am inceput sa o cred...dar cand credeam ca e mai bine...s-a razgandit !!! Lucru care acum ma bucura ... si stii de ce...!?!
Pentru ca asa am gasit-o pe zanuta mea adevarata...cea de care m-am indragostit si pe care O IUBESC din tot sufletul !!!
Sunt fericit alaturi de ea si ii simt lipsa cand nu e langa mine!!! Vreau sa fim impreuna pana la "adanci batranete"...asta e tot ce imi doresc.
Povestea inca nu are un final, dar daca va avea, sper sa fie unul fericit...ceva de genul..."si s-au iubit...nu doar pana la moarte...ci si dincolo de aceasta" !"

Se spune ca nu iubim cu adevarat decat o singura data in viata...si aceea este prima iubire...
Ce urmeaza dupa...este dorinta de a iubi...
Dar care este de fapt prima iubire? Nu intelegem oare gresit notiunea de "prima iubire"?
Prima iubire inseamna oare acea iubire din adolescenta, acea flacara care iti aprinde pentru prima data inima, acea iubire adolescentina, in care iti doresti sa fii cea mai importanta persoana, cea mai iubita, fara sa iti pese de cel de langa tine, acea stare in care iti pasa doar daca cel de langa tine face totul pentru tine...sau...este acea iubire matura, acea iubire care te face sa uiti de tine, sa te dedici in totalitate persoanei iubite, sa renunti la a fi egoist si sa te gandesti la binele amandurora?
Ma gandesc uneori...traiesc acum prima iubire? Iubesc oare acum cu adevarat? Sau am trecut de prima iubire si am ajuns sa iubesc dorinta de a iubi? Si totusi iubesc...il iubesc pe EL...pe acel el care este mereu langa mine, pe acel el care ma sprijina si ma intelege, pe acel el care mi-a alungat singuratatea...da... este prima mea iubire...poate ca a venit mai tarziu dar...cu siguranta il iubesc. Il iubesc pe el pentru ceea ce este, pentru ceea ce face, pentru ca este pur si simplu el, mereu prezent, mereu acolo....cand am nevoie...

Prima suferinta din dragoste, prima dezamagire, prima iubire...cea care iti schimba intreaga viata, intreaga existenta, si mai ales cea care te schimba, cea care te maturizeaza.
Fiecare avem parte de acea prima iubire...care uneori ramane o amintire, alteori o dezamagire. E primul pas catre maturitate, primul pas in cunoasterea vietii reale.
Prima iubire nu se uita, asa se spune...si asa este...oricat de grozava sau de dureroasa a fost, chiar daca au existat si momente triste, nu se uita...
O data cu prima iubire renunti la copilarie, incepi sa iti doresti mai mult de la tine si de la cel de langa tine...
Prima iubire...cat de pura sau impura poate fi aceasta prima iubire !