Ganduri, sentimente, amintiri

Am lasat in urma o etapa din viata mea, am lasat persoane importante in cel mai semnificativ loc, le-am lasat dar le port cu mine in suflet!
Am lasat o parte din mine la ei, cu ei, sa imi simta prezenta, sa nu ma uite!
Am pornit pe un nou drum, am inceput o noua etapa, cu noi vise, cu noi sperante, calauzita de iubire!
Un drum greu, anevoios, cu obstacole la tot pasul, dar pe care il voi strabate mana in mana cu EL si calauzita de iubirea celor care mi-au fost mereu aproape!
Vom reusi impreuna si atunci ne vom intoarce la cei care ne asteapta, la cei care au incredere in noi, la cei pe care ii iubim si ne iubesc, la ai nostri! DA! La ai nostri, pentru ca acum suntem undeva, departe, intre straini...acum incercam sa ne cream propriul viitor, un viitor pe care acolo unde ne-am fi dorit nu am fi reusit sa il cream!

Deşi poate e cam târziu nu puteam să închei ziua fără o urare...
La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Maria, Marian şi toate derivatele, multă sănătate, iubire, linişte şi absolut tot ce vă doriţi !
În special La Mulţi Ani iubitului meu, pentru că şi el poartă numele Marian!

"Cuvintele care n-au fost spuse sunt flori ale liniştii!"


Nu sunt adepta tăcerii...cred cu tărie că una din cele mai importante componente ale unei relaţii este comunicarea şi totuşi...există momente când pur şi simplu unele cuvinte nu pot fi rostite...le adun în suflet de-a lungul timpului de teama de a nu fi interpretate greşit, de teama de a nu răni, de teama de a nu pierde persoane importante.
Au existat momente în viaţa mea (momente de furie poate) când am considerat că trebuie să spun tot ce am de spus, că trebuie să îmi exteriorizez anumite sentimente, dar în acelaşi timp, paradoxal poate, mi-am dat seama că anumite cuvinte nu trebuie rostite, anumite gânduri trebuie să rămână doar ale mele, că nu ar avea nici un sens să le spun unor persoane pentru care poate ar fi dureroase, unor persoane care poate nu ar merita să le audă, unor persoane care nu ar putea să le înţeleagă.
Cuvintele pot ucide sau au uneori darul de a înălţa...trebuie să decizi care sunt cuvintele care trebuie să rămână pe veci în sufletul tău!

Mi-e atât de greu când văd atâta lume plină de durere......atâta lume supărată...mi-e greu să te văd pe tine PRIETENA MEA că suferi şi cel mai greu mi-e că nu pot să te ajut cu nimic...nu pot să fac nimic să îţi fie bine!
Mi-aş dori să pot face ceva pentru tine, mi-aş dori să te pot ajuta mai mult decât cu un simplu sfat pe care oricând ţi-l dau, mi-aş dori să pot să fac ceva să îţi fie bine, să nu mai suferi...
Mă doare enorm durerea ta, suferinţa ta, lacrimile pe care le ascunzi în sufletul tău, lacrimile pe care le ascunzi de ochii altora, zâmbetul fals pe care îl afişezi, mă doare şi doare atât de tare!
Oricând voi fi lângă tine, oricând îţi voi fi aproape indiferent cât de departe voi fi!

De cele mai multe ori împlinirea anumitor persoane se rezumă la bani, faimă, bunuri materiale, şi orice e legat de un câştig material.
De prea puţine ori se mai întâmplă să auzi persoane care îşi doresc iubire sau prietenie în mod dezinteresat şi ceea ce mi se pare foarte trist este că din ce în ce mai mulţi tineri tind să se axeze pe aceste considerente.
Eu mă întreb...totuşi ce valoare au banii şi faima atunci când nu ai cu cine le împărţi...când nu ai lângă tine un prieten pe care te poţi baza necondiţionat sau un suflet pereche, alături de care să te bucuri de acele bunuri materiale? Unde e împlinirea atunci?
Ştiu că banii au o importanţă destul de mare în zilele noastre...dar totuşi...banii nu sunt totul!
Banii nu cumpără un suflet, nu cumpără înţelegerea şi sprijinul de care ai nevoie indiferent cât eşti de bogat...!
Pentru mine împlinirea constă în sprijinul prietenilor pe care îi am aproape, în iubirea pe care mi-o oferă persoana iubită, în visele (uneori irealizabile) pe care mi le fac împreună cu cei dragi, în speranţele de mai bine.
Pentru tine în ce constă împlinirea?

Zâmbesc...mereu încerc să fiu cu zâmbetul pe buze pentru ei...pentru acele persoane care îşi doresc să fiu fericită, să fiu liniştită, să fiu bine! Nu am nici un drept să îi fac pe ceilalţi nefericiţi !
Cândva voi putea zâmbi din tot sufletul, cândva zâmbetul trist care mi s-a întipărit pe faţă va dispărea...acea zi va veni, sunt convinsă că va veni!
Până atunci voi continua să zâmbesc, voi spera la acea zi, voi aştepta acea zi, voi alunga (sau măcar voi încerca să alung) toate gândurile care mă frământă, care nu îmi dau voie să zâmbesc cu adevărat şi voi zâmbi...măcar în faţa celorlalţi...mai mult sau mai puţin trist...pentru ei, pentru că merită, pentru că trebuie!

În aceste ultime zile am "nimerit" pe diverse bloguri şi cu tristeţe am observat că tot mai mulţi copii (12-13-14-15 ani) se simt din ce în ce mai singuri, daţi la o parte, fără prieteni, fără sprijin sau ajutor.
E trist şi mă gândesc unde vor ajunge aceşti copii peste câţiva ani, ce se va întâmpla cu viaţa lor dacă de la vârste atât de fragede se simt uitaţi de ceilalţi...?
Sunt atâţia oameni care se simt singuri şi uitaţi, singurătatea îşi are şi ea rostul ei...fiecare simte la un moment dat nevoia de a fi singur, cu sine şi propriile gânduri, şi eu simt această nevoie, să fiu singură, doar eu cu mine, cu gândurile şi tristeţile mele, este o nevoie absolut normală dar atunci când această nevoie se acutizează şi devine o stare semipermanentă e deja trist...foarte trist...şi e păcat că se ajunge în această stare pentru că singurii capabili să prevenim această stare suntem noi înşine...dar când noi înşine nu facem nimic nu ştiu dacă ceilalţi mai pot face ceva pentru noi!



Asculta mai multe audio Muzica