Ganduri, sentimente, amintiri

Deşi poate e cam târziu nu puteam să închei ziua fără o urare...
La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Maria, Marian şi toate derivatele, multă sănătate, iubire, linişte şi absolut tot ce vă doriţi !
În special La Mulţi Ani iubitului meu, pentru că şi el poartă numele Marian!

"Cuvintele care n-au fost spuse sunt flori ale liniştii!"


Nu sunt adepta tăcerii...cred cu tărie că una din cele mai importante componente ale unei relaţii este comunicarea şi totuşi...există momente când pur şi simplu unele cuvinte nu pot fi rostite...le adun în suflet de-a lungul timpului de teama de a nu fi interpretate greşit, de teama de a nu răni, de teama de a nu pierde persoane importante.
Au existat momente în viaţa mea (momente de furie poate) când am considerat că trebuie să spun tot ce am de spus, că trebuie să îmi exteriorizez anumite sentimente, dar în acelaşi timp, paradoxal poate, mi-am dat seama că anumite cuvinte nu trebuie rostite, anumite gânduri trebuie să rămână doar ale mele, că nu ar avea nici un sens să le spun unor persoane pentru care poate ar fi dureroase, unor persoane care poate nu ar merita să le audă, unor persoane care nu ar putea să le înţeleagă.
Cuvintele pot ucide sau au uneori darul de a înălţa...trebuie să decizi care sunt cuvintele care trebuie să rămână pe veci în sufletul tău!

Mi-e atât de greu când văd atâta lume plină de durere......atâta lume supărată...mi-e greu să te văd pe tine PRIETENA MEA că suferi şi cel mai greu mi-e că nu pot să te ajut cu nimic...nu pot să fac nimic să îţi fie bine!
Mi-aş dori să pot face ceva pentru tine, mi-aş dori să te pot ajuta mai mult decât cu un simplu sfat pe care oricând ţi-l dau, mi-aş dori să pot să fac ceva să îţi fie bine, să nu mai suferi...
Mă doare enorm durerea ta, suferinţa ta, lacrimile pe care le ascunzi în sufletul tău, lacrimile pe care le ascunzi de ochii altora, zâmbetul fals pe care îl afişezi, mă doare şi doare atât de tare!
Oricând voi fi lângă tine, oricând îţi voi fi aproape indiferent cât de departe voi fi!

De cele mai multe ori împlinirea anumitor persoane se rezumă la bani, faimă, bunuri materiale, şi orice e legat de un câştig material.
De prea puţine ori se mai întâmplă să auzi persoane care îşi doresc iubire sau prietenie în mod dezinteresat şi ceea ce mi se pare foarte trist este că din ce în ce mai mulţi tineri tind să se axeze pe aceste considerente.
Eu mă întreb...totuşi ce valoare au banii şi faima atunci când nu ai cu cine le împărţi...când nu ai lângă tine un prieten pe care te poţi baza necondiţionat sau un suflet pereche, alături de care să te bucuri de acele bunuri materiale? Unde e împlinirea atunci?
Ştiu că banii au o importanţă destul de mare în zilele noastre...dar totuşi...banii nu sunt totul!
Banii nu cumpără un suflet, nu cumpără înţelegerea şi sprijinul de care ai nevoie indiferent cât eşti de bogat...!
Pentru mine împlinirea constă în sprijinul prietenilor pe care îi am aproape, în iubirea pe care mi-o oferă persoana iubită, în visele (uneori irealizabile) pe care mi le fac împreună cu cei dragi, în speranţele de mai bine.
Pentru tine în ce constă împlinirea?

Zâmbesc...mereu încerc să fiu cu zâmbetul pe buze pentru ei...pentru acele persoane care îşi doresc să fiu fericită, să fiu liniştită, să fiu bine! Nu am nici un drept să îi fac pe ceilalţi nefericiţi !
Cândva voi putea zâmbi din tot sufletul, cândva zâmbetul trist care mi s-a întipărit pe faţă va dispărea...acea zi va veni, sunt convinsă că va veni!
Până atunci voi continua să zâmbesc, voi spera la acea zi, voi aştepta acea zi, voi alunga (sau măcar voi încerca să alung) toate gândurile care mă frământă, care nu îmi dau voie să zâmbesc cu adevărat şi voi zâmbi...măcar în faţa celorlalţi...mai mult sau mai puţin trist...pentru ei, pentru că merită, pentru că trebuie!

În aceste ultime zile am "nimerit" pe diverse bloguri şi cu tristeţe am observat că tot mai mulţi copii (12-13-14-15 ani) se simt din ce în ce mai singuri, daţi la o parte, fără prieteni, fără sprijin sau ajutor.
E trist şi mă gândesc unde vor ajunge aceşti copii peste câţiva ani, ce se va întâmpla cu viaţa lor dacă de la vârste atât de fragede se simt uitaţi de ceilalţi...?
Sunt atâţia oameni care se simt singuri şi uitaţi, singurătatea îşi are şi ea rostul ei...fiecare simte la un moment dat nevoia de a fi singur, cu sine şi propriile gânduri, şi eu simt această nevoie, să fiu singură, doar eu cu mine, cu gândurile şi tristeţile mele, este o nevoie absolut normală dar atunci când această nevoie se acutizează şi devine o stare semipermanentă e deja trist...foarte trist...şi e păcat că se ajunge în această stare pentru că singurii capabili să prevenim această stare suntem noi înşine...dar când noi înşine nu facem nimic nu ştiu dacă ceilalţi mai pot face ceva pentru noi!



Asculta mai multe audio Muzica

Am primit în urmă cu 3 zile un comentariu la una din postările mele, "Aparenţele înşeală", de la CLAUDIA, care spunea aşa : "apropo de aparentele inseala si prietena ta de suflet...vreau sa te felicit pentru ca ai gasit o persoana in care poti sa ai incredere deplina si de care esti sigura ca te apreciaza! Eu 4 ani..in liceu am avut 3 "prietene"...acum dupa c am intrat la facultate am ramas doar cu una...m-am incapatanat sa cred ca si celelalte 2 imi sunt prietene desi faptele lor aratau altceva! Atunci mi-am dat seama ca este aproape imposibil sa gasesti un prieten adevarat!
felicitarile mele pentru prietenia voastra!".
I-am răspuns atunci, dar nu cred că a fost de ajuns, aşa că am să încerc acum să îi dau un răspuns mai pe măsura cuvintelor ei.
Dragă Claudia, aşa cum ţi-am răspuns şi atunci, da, într-adevăr, acum pot să spun cu toată convingerea că am în jurul meu câteva persoane, destul de puţine ca număr, dar incomensurabile ca importanţă, care au încredere în mine şi care mă apreciază, persoane în care pot să mă încred oricând, dar nu întotdeauna a fost aşa.
La fel ca tine, şi sunt convinsă ca majoritatea persoanelor, am crezut şi eu în persoane care nu meritau, le-am oferit toată încrederea şi sprijinul meu, am renunţat la anumite lucruri pentru ele, pentru că îmi erau "prieteni", dar până la urmă cea dezamăgită am fost tot eu.
Din cuvintele tale, cred că ţie încă îţi pare rău după cele 2 "prietene", pe care le-ai avut, sau cel puţin aşa credeai, şi te înţeleg, pentru că e greu să realizezi că persoane în care crezi, te dezamăgesc (într-un fel sau altul), şi după ce nu o să mai doară o să rămână regretul, regretul că ai avut încredere în cine nu trebuia, regretul că poate ai dat mai mult decât trebuia (şi nu mă refer la nimic material, ci la sentimente) şi nu ai primit la fel, dar permite-mi să îţi spun ţie şi tuturor că nu ai de ce să regreţi, nu are pentru ce să îţi pară rău, ceilalţi, cei care te-au dezamăgit trebuie să regrete pentru că au pierdut o persoană care le era alături, o persoană deosebită, pentru că tu şi fiecare din noi suntem deosebiţi, şi să fi convinsă că la un moment dat vor regreta, atunci când vor realiza ce au făcut.
Aşa cum spunea Gabriel Garcia Marquez " Vor exista mereu oameni care te vor răni, trebuie doar să-ti păstrezi încrederea şi să ai mai multă grijă în cine vei avea încredere şi a doua oară!". Aşadar, toţi am trecut prin momente de genul ăsta, dar sunt trecătoare, dureroase la momentul lor, dar trecătoare, nu îţi pierde încrederea, când te aştepţi mai puţin vei realiza că ai lângă tine persoane la care nici nu te gândeai, prieteni pe care trebuie doar să îi observi şi să îi apreciezi, persoane dispuse să îţi fie alături.
Aşa cum şi eu am observat la momentul potrivit acele persoane, am învăţat să le apreciez şi am fost apreciată, persoane care mi-au câştigat încrederea şi la care ţin enorm, prieteni adevăraţi, la fel vei descoperi şi tu acele persoane.
Prietenia adevărată există, trebuie doar să fi foarte atentă în jurul tău şi ai să descoperi că există!
Ai încredere în tine şi în prietenie!