Ganduri, sentimente, amintiri

Din ciclul "Poveşti terapeutice pentru suflet" am ales o poveste care pe mine m-a impresionat...numele ei este "Inima perfectă" şi cred că ar trebui să fie o lecţie pentru fiecare din noi.

Inima perfectă

"Se povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într-adevăr perfectă!
Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată.
Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel.
Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele!
Oamenii au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, încă sângerânde.
- Cum poate să spună că are o inimă mai frumoasă? îşi şopteau uimiţi oamenii.
- Cred că glumeşti, spuse tânărul după ce a examinat atent inima bătrânelului. Priveşte la inima mea, este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere.
- Da, a spus blând bătrânul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea: rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lângă mine.
Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor. Acestea sunt rănile deschise din inima mea, pentru a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni.
Cine ştie, s-ar putea ca într-o zo să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor.
- Înţelegi, acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrân, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata şi i-a întins-o tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.
Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima, cândva perfectă, pulsa de-acum dragoste din inima bătrânului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum."

Poate mulţi dintre voi, cei care citiţi această poveste, aţi mai văzut-o, toate "Poveştile terapeutice pentru suflet" le-am găsit pe un site...dar mi se par interesante şi fiecare e o lecţie de viaţă...
Câţi dintre noi am putea să facem ceea ce a făcut bătrânelul din poveste? Câţi dintre noi am fi capabili sa dăruim dragoste şi, deşi nu ni se oferă de la ceilalţi, să aşteptăm ca acea persoană să se întoarcă, fără să o învinovăţim, fără să o blamăm, doar să aşteptăm?
Câţi dintre noi am putea să procedăm asemeni tânărului? Câţi am putea să recunoaştem că am greşit (nu în faţa noastră, pentru că sunt convinsă că majoritatea suntem conştienţi de greşelile pe care le facem) în faţa tuturor? Câţi ne-am accepta greşelile în faţa celorlalţi ? Câţi mai preţuim dragostea faţă de ceilalţi (şi nu mă refer aici la familie, ci la cei care ne înconjoară, la aproapele nostru)?
Poate că mai sunt printre noi şi asemenea oameni, dar foarte puţini cred eu.