.jpg)
În aceste ultime zile am "nimerit" pe diverse bloguri şi cu tristeţe am observat că tot mai mulţi copii (12-13-14-15 ani) se simt din ce în ce mai singuri, daţi la o parte, fără prieteni, fără sprijin sau ajutor.
E trist şi mă gândesc unde vor ajunge aceşti copii peste câţiva ani, ce se va întâmpla cu viaţa lor dacă de la vârste atât de fragede se simt uitaţi de ceilalţi...?
Sunt atâţia oameni care se simt singuri şi uitaţi, singurătatea îşi are şi ea rostul ei...fiecare simte la un moment dat nevoia de a fi singur, cu sine şi propriile gânduri, şi eu simt această nevoie, să fiu singură, doar eu cu mine, cu gândurile şi tristeţile mele, este o nevoie absolut normală dar atunci când această nevoie se acutizează şi devine o stare semipermanentă e deja trist...foarte trist...şi e păcat că se ajunge în această stare pentru că singurii capabili să prevenim această stare suntem noi înşine...dar când noi înşine nu facem nimic nu ştiu dacă ceilalţi mai pot face ceva pentru noi!
Asculta mai multe audio Muzica
30 iulie 2010 la 11:28
mi-a placut melodia...acum ce sa spun, am vazut si eu lucrul asta si cel mai grav mi se pare faptul ca tot mai multi copii se confeseaza si spun ca sunt singuri, pentru ca mama sau tata a plecat cine stie pe unde
30 iulie 2010 la 19:36
Balauriţa...cuvintele tale "mama sau tata a plecat cine ştie pe unde" nu ştiu dacă se referă la faptul că părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate (acesta a fost primul meu gând când am citit comentariul tău) sau în altă parte.
În cazul în care la asta te-ai referit dă-mi voie să îţi spun că nu ştiu exact dacă acesta ar fi motivul, probabil pentru unii într-adevăr este un motiv puternic, dar eu cred că depinde foarte mult de persoana cu care rămâne copilul acasă şi foarte mult depinde şi de personalitatea copilului...şi tatăl meu a plecat să muncească în străinătate când eu eram destul de mică, dar pentru asta am avut un scop pe care mi l-am atins, nu m-am lăsat pradă "singurătăţii" şi nu mi-am bătut joc de viitorul meu...e discutabilă tema...poate voi posta peste câzeva zile anumite aspecte ale aceste probleme...:* Balauriţa
31 iulie 2010 la 11:05
Eu cred ca cerem de multe ori prea mult de la ceilalti... ar trebui sa ne orientam inspre oameni cu care avem ceva în comun... de obicei cei cu care interactionăm nu ne înțeleg iar noi ramânem acolo și ne simțim vinovați și credem ca problema e la noi... trebuie sa avem curajul să ne desprindem de locuri și oameni care ne fac sa ne simtim inferiori lor... asta e cea mai grea decizie...
31 iulie 2010 la 14:17
Denisia...ai dreptate asta e cea mai grea decizie, dar în acelaşi timp şi cea mai bună...cea mai bună pentru noi şi poate cea mai bună pentru ceilalţi, care nu sunt dispuşi să ne înţeleagă...de ce să ne împovărăm pe noi şi pe ceilalţi dacă nu suntem compatibili?
De ce să ne simţim singuri în compania altora, când există atâtea persoane care poate ar fi dispuse să ne alunge singurătatea?
Eu cred că trebuie doar să fim mai atenţi cu cei din jur şi să avem cât mai multă încredere în noi!